Aducem la cunoștința asociațiilor, organizațiilor non-guvernamentale, fundațiilor și federațiilor cu sediul în Municipiul Adjud obligativitatea înscrierii în Registrul Asociațiilor, Fundațiilor și Federațiilor (RAFF), în baza art. 51 și art. 52 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.
Pentru înscrierea în RAFF este necesară depunerea sau transmiterea către Primăria Municipiului Adjud a următoarelor documente:
• cerere de luare în evidență, semnată de reprezentantul legal al organizației, care să cuprindă datele de contact (număr de telefon și adresă de e-mail);
• înscrisurile doveditoare privind constituirea legală;
• actul constitutiv și statutul asociației, fundației sau federației, din care să rezulte obiectul de activitate;
• codul unic de înregistrare fiscală.
Documentele pot fi depuse fizic la Registratura Primăriei Municipiului Adjud, str. Stadionului nr. 2, sau pot fi transmise la adresa de e-mail: uat@primariaadjud.ro, în atenția Compartimentului Asociații de Proprietari, Învățământ și Relația cu ONG-urile.