Născut la 19 februarie 1950 la un canton CFR de lângă Piatra Neamț, din părinți adjudeni, Liviu Ioan Stoiciu este un poet, prozator și scriitor optzecist. A copilărit la Cantonul 248 – Halta CFR Adjudu Vechi, la 2 km de Adjudu Vechi și 4km din 1951. Urmează primii șase ani de școală la Școala Gimnazială Adjudu Vechi apoi se mută la Adjud, de unde primește, în 1967, diploma de bacalaureat în cadrul secției umane a Liceului Teoretic din localitate.
Studiază, doar pentru un an – 1967/1968, filologia la Baia mare, și între anii 1971 – 1975 studiază, cu întreruperi de an, filosofia la București.
Debutul publicistic s-a produs în anul 1967 în pagina literară a ziarului băcăuan Steagul Roșu. Însă adevăratul debut este considerat, de către însuși poetul Liviu Ioan Stoiciu, apariția primelor sale versuri în cele șapte publicații create de el însuși în timpul liceului: Am „editat” (scris de mână, pe foi A 3 îndoite, dublate – la Adjud, șapte publicații ale mele, în care pot să spun că am debutat cu poezii proprii, proze, eseuri, dramaturgie, publicistică sau desen.
În 1974, Ștefan Augustin Doinaș îi dedică articolul Liviu Ioan Stoiciu – Realul, ca plasmă poetică în revista Familia.
De-a lungul anilor a fost profesor suplinitor, miner şi vagonetar în subteran (la Bălan-Harghita şi Dâlja-Petroşani), contabil, corector şi ziarist (la Miercurea Ciuc, la „Informaţia Harghitei”), arhivar, expeditor CFR import-export, magazioner, normator transporturi auto, zilier (nu numai pe Litoral), primitor-distribuitor, şantierist, „muncitor necalificat” (inclusiv la o fabrică de coniac), încărcător de vagoane de marfă, controlor de calitate în siderurgie (la Bucureşti).
În 1975 se căsătorește cu prozatoarea Doina Popa și se stabilește la Focșani.
Debuteză editorial cu ciclurile de versuri Balans şi Cantonul 248 în Caietul debutanţilor din 1977 și 1978, ambele apărute sub egida editurii Albatros.
La 30 de ani, în 1980, îi apare volumul de debut La fanion, pentru care îi este premiat de către Uniunea Scriitorilor din România.
Până în 1990, când se mută definitiv la București, va fi pedagog școlar la două licee și mânuitor de carte și bibliotecar la Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu”.
Opozant și contestatar recunoscut al regimului dictatorial, este numit, din 22 decembrie 1989 şi până la 5 martie 1990 – când se retrage – în fruntea judeţului, preşedinte al CFSN/CPUN Vrancea, devenind și membru al Parlamentului Provizoriu.
În ianuarie 1990 a fondat la Focşani revista literară bilunară „Revista V”, pe care o va conduce trei sferturi de an. Din 5 martie 1990 devine angajat al Uniunii Scriitorilor din România, ca redactor-șef al noului săptămânal literar „Contrapunct”. În 1991 demisionează și devine redactor principal al revistei „Viaţa Românească”. Din 1991 până în noiembrie 2004 este şi redactor-colaborator permanent, publicist-comentator şi consilier, la ziarul „Cotidianul” (fondat de Ion Raţiu).
Susţine numeroase rubrici originale în presa scrisă, publică eseuri şi texte de frontieră, dramaturgie, publicistică, pe lângă poezie şi proză. Tradus în engleză, franceză, germană, spaniolă, sârbă, chineză, ucraineana, maghiară, apărut în cărţi de poezie şi în reviste din străinătate.
A primit premii în cadrul unor festivaluri internaţionale de poezie organizate la Cluj, Oradea, Deva, Iaşi, Bacău şi ale unor reviste literare, pentru poezie precum: Observator cultural, Poesis, Cuvântul, Ateneu, Antares, Argeş.
Cu ocazia primei ediții a Congresului Național de Poezie, desfășurată în 2004 la Botoșani, i-a fost decerbat marele premiu.
VOLUME DE VERSURI
La fanion, Inima de raze, Când memoria va reveni, O lume paralelă, Poeme aristocrate, Singurătatea colectivă, Ruinele, Post-ospicii, Poemul animal (Crepuscular), La plecare, Cantonul 248, pam-param-pam (adjudu vechi), Craterul Platon, Pe prag / Vale-Deal, Lanțul, Substanțe interzise, Nous, Opera Poetică, Născut în România / Born in Romania, Efecte 2.0, Ajuns din urmă.
ROMANE
Femeia ascunsă, Grijania, Undeva, la Sud-Est (Într-unu-s doi), Romanul-basm (Trup și Suflet), Vrăjmaș.
MEMORIALISTICĂ/PUBLICISTICĂ
Jurnalul unui martor, Jurnal stoic din anul Revoluției, urmat de Contrajurnal, Cartea zădărniciei (Convorbiri de sfârșit cu Al. Deșliu & „Inspirații” de început).
PREMII ȘI DISTINCȚII
- Premiul pentru Debut-Poezie al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 1980
- Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pe anul 1996 (Singurătatea colectivă, Editura Eminescu)
- Premiile ASPRO (Asociația Scriitorilor Profesioniști din România) pe anii 1996 și 1997
- Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 1996
- Premiile pentru Poezie ale Asociației Scriitorilor din București pe anii 1997 (Post-ospicii, Editura Axa) și 2000 (Poemul animal, Editura Călăuza)
- Meritul Cultural în grad de Ofițer, 2004
- Laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia, 2019
În anul 2000, Liviu Ioan Staiciu primește titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Adjud.
