26 nov. 18
- Admin
Pesta Rumegătoarelor Mici (PPR) nu reprezintă același pericol major ca și Pesta Porcină Africană (PPA). PPR a fost semnalată pentru prima dată în luna iulie, în Bulgaria. Cu toate că în România nu a fost semnalat niciun focar de infecție până acum, recomandăm oierilor să ia următoarele măsuri în privința exploatațiilor pe care le dețin:
Pentru a preveni apariția PPR, crescătorii de ovine și caprine au obligația de a anunța medicul veterinar de circumscripție în cazul în care animalele prezintă următoarele simptome: febră prezentă 2-3 zile, epiforă, ulcerații ale mucoasei bucale, congestie gingivală, tulburări, anorexie, apatie, horipilație (zburlirea părului). În această formă boala evoluează 5-6 zile iar animalele mor de hipotermie.
Infecția are loc, de obicei, prin contact direct între animalele sănătoase și cele infectate (aflate în perioada de incubație sau bolnave). În stadiile incipiente ale infecției, în timpul hipertermiei, toate secrețiile (oculare, nazale, orale) și excrețiile corporale (materiile fecale) sunt foarte contaminate. Tusea și strănutul formează aerosoli virulenți în aer ce ajung la alte animale, în special la cele întreținute în spații mici.
Excreția virusului începe în perioada de incubație, înainte de apariția primelor simptome clinice și poate dura pănă la cel mult 2 luni după recuperare. Contaminarea este posibilă și prin ingestia de alimente sau băuturi infectate. Suprafețele de alimentare și băut și așternutul murdar pot fi surse de infecție dar pe perioade scurte deoarece PPR nu poate supraviețui pentru mult timp în afara organismului unui animal gazdă.
Rezistența virusului PPR față de agenții fizici și chimici este mică. Agenții eficienți sunt: alcool, eter și detergenții comuni. Virusul se distruge la 50o /60min, este inactivat la pH <4,0 sau >11.0 și supraviețuiește pentru perioade lungi în țesuturi reci și înghețate.
Ca și PPA, PPR nu se transmite la om, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Există, în schimb, riscul impactulului la nivel social și economic. Odată intrat în crescătorie (exploatație, stână), virusul poate infecta până la 90% din animale.