16 iun. 23
- Admin
În conformitate cu Dispoziția nr. 640 din 16.06.2023 a Primarului municipiului Adjud, se convoacă în ședință ordinară, Consiliul Local al municipiului Adjud, în ziua de 22 iunie 2023, ora 15.00, la Casa de Cultură ”Tudor Vornicu” – Adjud.
Proiectul ordinii de zi este anexă la prezenta convocare. Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi sunt puse la dispoziția consilierilor locali prin mijloace electronice (e-mail).
Comisiile de specialitate cărora le-au fost trimise spre avizare proiectele de hotărâri sunt următoarele:
Președintele de comisie convoacă ședințele comisiei conform procedurii prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local și informează secretarul general al unității administrativ-teritoriale cu privire la data și locul ședinței.
După examinarea proiectului de hotărâre, comisia de specialitate a consiliului local emite un aviz cu privire la adoptarea sau, după caz, respingerea proiectului.
Avizul comisiei se transmite secretarului general al unității administrativ-teritoriale, care dispune măsurile corespunzătoare înaintării lui către consilierii locali și către inițiatori, după caz, cel mai târziu în ziua ședinței.
Vă invităm, în condițiile legii, să formulați și să depuneți amendamente asupra proiectelor de hotărâre
Anexă la convocare
Proiectul ordinii de zi
Proiect de hotărâre privind constatate încetării mandatului de viceprimar al dnei. GHERGHE NICOLETA și declararea vacantării funcției de viceprimar, ca urmare a demisiei
Inițiator – Primarul municipiului Adjud – ec. Nechifor Florin
Proiectul de hotărâre este însoțit de – Expunere de motive
Raport de specialitate – Secretar General al municipiului Adjud

Raport de specialitate – Serviciul Patrimoniu

Raport de specialitate – Birou autorizare, arhitectură, urbanism și cadastru