Dacă lucrările de intervenție asupra unei clădiri existente se vor desfășura la o construcție aflată pe teritoriul UAT Adjud, cererea de eliberare a acordului se depune la registratura Consiliului Județean Vrancea din Focșani, bulevardul Dimitrie Cantemir nr. 1, împreună cu documentația ce însoțește cererea de eliberare a autorizației de construire/desființare.
- În termenul de valabilitate a autorizației de construcție/desființare, investitorul are obligația de a începe lucrările de construcții. Investitorul are obligația să înștiințeze emitentul autorizației de construcție/desființare, prin intermediul formularului Comunicare-privind-inceperea-executie-lucrarilor, și ISC, prin intermediul formularului Comunicare-pentru-inceperea-executiei-lucrarilor, începerea lucrărilor autorizate, împreună cu dovada achitării cotei legale de 0,1%din valoarea autorizată a lucrărilor de construcții și instalații aferente.
- Proiectantul stabilește, prin Programul de control, etapele de verificare pe domenii și categorii de lucrări, în acord cu reglementările tehnice specifice, inclusiv fazele determinante necesare realizării cerințelor esențiale. Programul de control, inclusiv faze determinante, acceptat de către investitor și verificatorul de proiecte, se prezintă spre avizare la ISC, care va stabili fazele de execuție determinante în care va efectua control, putând institui, din proprie inițiativă, anumite faze determinante, programul de control modificându-se corespunzător. Controalele în fazele determinante nu înlocuiesc și nu exclud răspunderile factorilor implicați în proiectarea și execuția lucrărilor.
- După începerea lucrărilor de construcții, pe baza programului de control avizat, de fiecare dată când lucrările ating stadiul fizic corespunzător unei faze determinante, moment în care prezența reprezentanților ISC este obligatorie, investitorul are obligația convocării cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte, a inspectorilor în construcții ai ISC precum și a celorlalți factori care trebuie să participe în șantier la verificarea lucrărilor. Investitorul are obligația de a asigura condițiile necesare efectuării controlului cu scopul obținerii acordului de continuare a lucrărilor.
- La terminarea construcției, investitorul va anunța data finalizării atât instituției ce a emis autorizația de construire/desființare, prin transmiterea formularului Comunicare-privind-incheierea-executie-lucrarilor-F-15, anexat autorizației, cât și ISC, prin transmiterea formularului Comunicare-privind-incheierea-executie-lucrarilor-ISC-F-16, anexat autorizației.