29 ian. 20
- Admin
Începând cu luna februarie a anului în curs, operatorul municipal de salubrizare – SC UPM SA, în colaborare cu Primăria Municipiului Adjud lansează programul de colectare selectivă a deșeurilor.
Primul pas în cadrul programului este amplasarea, pe raza municipiului, a unui număr de 33 de pubele de culoare galbenă. Cu o capacitate de 1100 de litri și destinate exclusiv deșeurilor reciclabile, acestea se vor regăsi în proximitatea blocurilor, lângă pubelele deja existente, și vor fi inscripționate cu textul ”RECICLABILE”.
Sacii de gunoi destinați exclusiv colectării materialelor reciclabile (plastic/hârtie/aluminiu) vor fi aruncați doar în pubelele galbene și vor fi puși la dispoziția fiecărui proprietar de apartament, lunar, cu titlu gratuit, prin intermediul asociațiilor de proprietari.
Adjudenilor care locuiesc la case li vor înmâna direct de către operatorul de salubrizare sacii destinați colectării selective. În ziua în care se ridică de obicei gunoiul menajer, mașina de gunoi va fi însoțită de o a doua mașină care va colecta sacii cu deșeuri reciclabile.
CE SE VA ARUNCA ÎN PUBELELE GALBENE
Într-un singur sac menajer se vor colecta următoarele tipuri de deșeuri reciclabile:
Deșeuri de hârtie: ambalaje de hârtie și carton, cutii de carton provenite de la diverse materiale și produse (tetrapack-uri), hârtie de împachetat, deșeuri de hârtie tip maculatură, documente, ziare, reviste, farfurii și pahare de carton, cartoane de ouă, pungi de cadouri, etichetele hainelor, tuburi de la hârtia igienică și prosoapele de hârtie.
Deseuri de plastic: ambalaje din plastic, pungi și folii din plastic, sticle din plastic, jucării, cutii din plastic și metal, ligheane, ghivece din plastic, tăvițe din polistiren și veselă din plastic puțin murdară, cutii de lapte și sucuri, cutii de alimente, cosmetice, detergenți și produse de curățat confecționate din plastic sau metal.
Deșeuri de aluminiu: doze de băuturi, cutii de conserve, folii din aluminiu, etc.
‼️IMPORTANT! Materialele reciclabile aruncate în sacul special trebuie să fie cât de cât curate!
CE NU SE VA ARUNCA ÎN PUBELELE GALBENE
Gunoi menajer, șervețele murdare, cutii de vopsea, recipienți pentru diluanți sau alte substanțe chimice periculoase, deșeuri medicale (ex: seringi folosite), deșeuri de echipamente electrice sau electronice, deșeuri de sticlă.
CE SE VA ARUNCA ÎN PUBELELE CLASICE
În pubelele clasice (cele deja existente în proximitatea blocurilor), se va arunca doar gunoiul menajer format din resturi organice și minerale rezultate din activitatea gospodărească: resturi de carne, legume, fructe, resturi de produse lactate, resturi de ouă, grăsimi animale și vegetale, scutece, conținutul sacului de aspirator, mucuri de țigară, șervețele folosite, ambalaje din plastic, carton sau aluminiu foarte murdare, cioburi de ceramică, porțelan sau sticlă, veselă de unică folosință foarte murdară, cenușa de la sobe, etc.
UNDE VOR FI AMPLASATE PUBELELE GALBENE
Pubelele galbene destinate deșeurilor reciclabile vor fi instalate în vecinătatea pubelelor clasice, în următoarele locații:
– Bloc nr. 83 –1bc.
– Bloc nr. 10 –1bc.
– Bloc nr. 2 – 1bc.
– Bloc nr. 13 -1bc.
– Bloc nr. 12 -1bc.
– Bloc nr. 136 – 2bc.
– Bloc nr. 133, 134, 135 -1bc.
– Bloc nr. 137, 138 – 1bc.
– Bloc nr. 139 – 2bc.
– Bloc nr. 100 – 1bc.
– Bloc nr. 121 -1bc.
– Centru pentru Vârsta a III-a -1bc.
– Bloc nr. 5 -1bc.
– Bloc nr. 82 -1bc.
– Bloc nr. 91 -1bc.
– Bloc nr. 52 – 1bc.
– Bloc nr. 27 – 1bc.
– Bloc nr. 34 – 1bc.
– Bloc nr. 24 – 1bc.
– Bloc nr. 71 – 1bc.
– Bloc nr. 65 – 1bc.
– Bloc nr. 60 – 1bc.
– Bloc nr. 46 – 1bc.
– Bloc nr. 90 – 1bc.
– Bloc nr. 99 – 2 bc.
– Bloc nr. 32 – 1bc.
– Bloc nr. 49 – 1bc.
– Bloc nr. 75 – 1bc.
– Zona Colegiului Național ”Emil Botta” – 1bc.