13 aug. 18
- Admin
În urma adoptării de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (C.N.S.S.U.) din cadrul M.A.I. a unor hotărâri privind măsurile necesare prevenirii răspândirii, monitorizării și combaterii pestei porcine africane, Centrul Local de Combatere a Bolilor – Vrancea a aprobat, în data de 08.08.2018 ”Planul de măsuri stabilite pentru prevenirea apariției Peste Porcine Africane pe teritoriul județului Vrancea”.
În acest sens, la nivelul municipiului Adjud și al localităților aparținătoare Adjudu-Vechi, Burcioaia și Șișcani, exploatațiile non-profesionale în care se cresc porcine domestice trebuie să respecte următoarele cerințe minime de bio-securitate:
!FOARTE IMPORTANT!
Este strict interzisă creșterea porcinelor domestice în spații neîngrădite și neprotejate cu scopul evitării contactului cu porcii mistreți!
Organizatorilor de stână le este interzisă creșterea de porcine pe lângă stână. De asemenea, au obligația limitării numărului de câini la cel prevăzut strict de lege!
În situația în care observați la porcinele din gospodărie următoarele semne: apatie, febră, imposibilitatea de a sta în picioare, diaree, vomă, tuse, pete roșu-albăstrui pe piele (în special în zona urechilor și a râtului), lipsa poftei de mâncare sau ați văzut un cadavru de animal (porc domestic sau mistreț) – aveți obligația să anunțați medicul veterinar!
În cazul exploatațiilor comerciale de porcine domestice, medicul veterinar de liberă practică ce asigură servicii veterinare pe baza unui contract are obligația de a anunța Direcției Sanitar-Veterinare eventualele modificări apărute în starea de sănătate a porcinelor și numărul animalelor moarte în respectiva exploatație.
Exploatațiile comerciale și exploatațiile comerciale de tip A au obligația respectării regulilor prevăzute în Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 20/2018.
DESPRE PESTA PORCINĂ AFRICANĂ – PPA
Pesta porcina africană (PPA) este o boală virală produsă de virusul Asfarviridae. Agentul patogen infectează porcii domestici și mistreți și este foarte puternic, mortalitatea fiind de 100%. Virusul se transmite prin contact direct sau cu excreții ale animalelor infectate ori prin căpușe. Asfarviridae rezistă între 6-10 zile în fecalele de porc, 10 săptămâni în cadavre, 3-6 luni în carnea sărată și afumată, 6-10 luni în corpul căpușelor Ornithodoros, 18 luni în sânge la temperatură de 4 grade Celsius, 6 ani în sângele congelat și peste doi ani în carnea congelată. Virusul devine inactiv de la 80 de grade Celsius în sus.
De notat este faptul că agentul patogen al PPA nu poate fi transmis la om, astfel că nu există niciun risc pentru sănătatea umană în urma contactului direct cu animalele bolnave sau a consumului de alimente produse din carne provenită de la porci domestici sau mistreți infectați.
Din păcate nu există încă un vaccin pentru combaterea acestui virus, singurele metode de control fiind sacrificarea tuturor porcilor și distrugerea cadavrelor si a gunoiului, curățarea și dezinfectarea zonei contaminate și controlul circulației porcilor. De asemenea, în vederea combaterii focarelor, se pot lua măsuri precum cercetarea epidemiologică (urmărirea surselor și controlul posibilei răspândiri a infecției).
Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă se constituie şi funcţionează, potrivit legii, ca organism interministerial, sub conducerea vice prim-ministrului pentru securitate naţională, în cadrul sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă. Comitetul Naţional se întruneşte semestrial, în şedinţe ordinare şi, ori de câte ori situaţia o impune, în şedinţe extraordinare, la convocarea preşedintelui.